« Inapoi la stiri

Soros: Cea mai dificila perioada a crizei economice mondiale a trecut

"Categoric, am lăsat în urmă cea mai dificilă perioadă a crizei. Actualele probleme nu seamănă cu nimic din ce am mai întalnit, însă marchează sfârşitul unei ere. Sistemul actual s-a bazat pe premiza falsă că pieţele pot reveni independent la echilibru, sistemul putându-se autocorecta", a afirmat Soros la un post de televiziunie din Polonia. Investitorul a subliniat, în plus, nevoia implementării unei legislaţii pentru reglementarea pieţelor globale. "Nu va fi uşor, dar dacă nu vom reuşi, globalizarea, aşa cum o cunoaştem, se va destrăma", a precizat miliardarul american. În lupta contra crizei, statul trebuie să intervină, acordând garanţii instituţiilor financiare şi majorând cheltuielile guvernamentale. Însă guvernele vor trebui să-şi reducă rolul de îndată ce sistemul financiar va fi stabilizat, pentru a reduce riscul apariţiei hiperinflaţiei, a precizat el. Omul de afaceri a indicat, totodată, că Polonia, Ungaria şi alte state ar fi fost mai puţin afectate de criză dacă ar fi făcut parte din zona euro.
Reuters   /   22-06-2009   /   Sursa

Comentarii:

Nu sunt comentarii inca.

Pentru a lasa un comentariu trebuie sa fiti logat.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.