Adrian Crucean, Doctor Cardiochirurgie

Chirurg Specialist in boli cardiovasculare, cariera ta se desfasoara la momentul actual in Marea Britanie, in Congenital Cardiothoracic Surgery and ECMO Department - University Hospitals of Leicester. Inainte de aceasta ai profesat la Departamentul de Chirurgie Cardiotoracica, Cleveland Clinic, Ohio, US, ca si la “Gaetano Pasquinucci” Cardiac Hospital, Massa, Italia si la Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei din Bucuresti, Romania. Cum se configureaza perspectivele evolutiei tale profesionale in viitorul apropiat?

Practic o specialitate medicala – cea a chirurgiei cardiace pediatrice - inca nestandardizata si cu o istorie stiintifica relativ recenta si dificila. Este nevoie de o experienta nemijlocita cit mai larga pentru a putea ingriji copiii cu malformatii congenitale cardiace. De aceea voi incerca sa imi mentin traiectoria profesionala de pina acum si sa lucrez in centre medicale de referinta unde pot avea o expunere profesionala cit mai larga. Stiu deja ca toata aceasta experienta va putea fi pusa in slujba pacientilor in orice loc voi lucra. In contextul medical actual a-ti face planuri profesionale pe mai mult de 2-3 ani este hazardat.

Ai obtinut un PhD (Doctoral Program) cu scor 100/100 la Scuola Superiore di Studi Universitari e di Perfezionamento “Sant’Anna”, Pisa, Italia. Dupa ce toate scorurile tale, la scolile si examenele pe care le-ai absolvit de-a lungul vremii au fost intre 95 si 100%, inclusiv MD-ul obtinut de la Universitatea Ovidius, Constanta si licenta la Universitatea Carol Davila din Bucuresti. Cateva cuvinte despre perioada de formare, care dintre programele de studiu si fellowship in Romania, Spania, Italia, Marea Britanie si Statele Unite au avut un impact mai mare asupra formarii tale si cat de diferite (sau apropiate) sunt aceste sisteme, in acest sens?

Am avut sansa de a absolvi o facultate de medicina tinara – cea din Constanta – aflata intr-o perioada efervescenta cind trebuia sa faca dovada apartenentei meritorii la valoarea scolilor medicale de traditie din tara. Am beneficiat de o echipa de mentori profesionisti si entuziasti care au stiut sa imi insufle ‘virusul cautarii neastimparate’ in medicina intr-o perioada cind orice tinar este extrem de vulnerabil sufleteste si poate fi modelat in cariera sa. As mentiona pe profesorii Vasile Sarbu si Florea Voinea care mi-au deschis efectiv ochii in medicina si m-au indemnat sa-mi urmez visul. Pentru un student in medicina a nu te plafona inseamna enorm, iar facultatea din Constanta m-a invatat sa ramin un umil student mereu.
Problema copiilor, mai ales a nou-nascutilor, cu malformatii cardiace ale caror sanse de tratament in tara in anii 90 erau minime m-a framintat in continuare asa ca dupa ce am intrat prin concurs in rezidentiat in tara am incercat sa ma specializez in acest domeniu. Mi-am dorit mult si am reusit sa practic in cele mai bune centre de chirurgie cardiaca din Europa si Statele Unite pentru a invata lucrurile care fac acele centre a fi cele mai bune. Pentru a ajunge acolo a trebuit sa parcurg ani lungi de ucenicie in Italia intr-un spital dedicat chirurgiei cardiace la adulti si copii. Datorez mult medicilor primari Vittorio Vanini si Bruno Murzi pentru ca m-au initiat in tratamentul malformatiilor complexe cardiace, ca si profesorului Lucio Parenzan – parintele acestei chirugii dificile in Italia – pentru modul in care a m-a facut sa inteleg de ce aceasta chirurgie are nevoie de oameni dedicati care sa sacrifice mult din aspecte ale vietii care pot parea firesti si nenegociabile altora. A venit apoi timpul de a simti aerul tare al clinicilor de top din UK si USA unde am lucrat aproape 4 ani. Profesorii si medicii Marc de Leval, Martin J Elliott, Eugene Blackstone, Gosta Pettersson, Flavio Coceani mi-au aratat ce inseamna a fi un excelent chirurg si un adevarat cercetator in chirurgia cardiaca. A fost o perioada extraordinara si foarte prolifica profesional in care a locui in spital ori a nu mai tine sirul zilelor ori anotimpurilor pentru a putea urmari tratamentul copiilor operati parea normal si de la sine inteles.
Pentru fiecare medic atingerea maturitatii profesionale implica o relatie foarte sincera cu sine insusi. Mai mult, in chirurgie poti sa acumulezi cunostintele teoretice intr-un domeniu, dar sa nu ai practica efectuarii unor proceduri operatorii. Momentul transformarii subtile din doctor-in-training in attending ori consultant physician (medic specialist ori primar in Romania) trebuie sa fie marcat nu de obtinerea unei diplome ci de o profunda cunoastere aplicata a domeniului medical caruia ii apartii. Ori aceasta nu se poate face decit atunci cind te asezi intr-un punct de referinta cu alti colegi de specialitate din diverse sisteme de pregatire din lumea medicala actuala.
Fiecare sistem medical in care am lucrat m-a invatat cum se pot atinge eficient aceleasi obiective prin metode diferite. O strategie medicala bine gindita si oameni (medici si asistente in egala masura) de calitate care sa creada in obiectivele comune reprezinta solutia depasirii oricaror probleme, chiar in conditii de dotare medicala mai putin up-to-date.


Incepind cu 2000, implicarea ta in problema copiilor romani cu boli congenitale de inima include mai mult de 50 de copii tratati gratuit, cu suportul autoritatilor din Emilia-Romagna si Toscana, Italia si mai mult de 15 misiuni medicale impreuna cu o echipa italiana, pentru a realiza operatii cardiace pediatrice, la Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei din Bucuresti si Institutul Inimii Cluj Napoca. Activitati care ti-au atras recunoasterea prin Diploma de Onoare acordata de Ministerul Apararii si Diploma de Excelenta de la Societatea Romana de Chirurgie Cardiovasculara. Care este, in opinia ta, nivelul chirurgiei cardiovasculare in Romania, in ce priveste dotarea tehnologica, resursele si gradul de specializare?


Nu as vrea sa vorbesc despre situatia cardiochirurgiei la adulti pe care o cunosc mai putin, insa problema copiilor cu malformatii de inima ramine dureroasa. S-au facut citeva progrese, mai ales prin infiintarea departamentului de la Tirgu Mures. Dar este nevoie de mult mai mult. Este trist ca sint inca parinti ai caror copii bolnavi nu sint diagnosticati in timp util sau carora in continuare li se spune ca sansele copiilor lor cu sau fara tratament sint similare. Aceasta specializare a fost neglijata mult timp pentru ca necesita un nivel de organizare extrem de complex atit din partea autoritatilor de sanatate centrale cit si al spitalelor si departamentelor in care se incearca initierea unei astfel de practici. Un alt impediment il constituie faptul ca indiferent cite cunostinte teoretice sint acumulate de o persoana interesata de a trata astfel de malformatii este nevoie de o lunga curba de invatare prin exercitiul zilnic si practica in acest domeniu. Este o necesitate imperioasa de a schimba aceasta situatie. Nu se poate face o revolutie peste noapte, dar ar insemna mentinerea si cresterea sperantei celor ce sufera de aceste boli ca ei pot fi tratati bine si in tara.


Cum ai decis sa te implici in proiectul “Inima Copiilor”? Care sunt perspectivele sale si cum pot sa influenteze astfel de proiecte situatia copiilor care sufera de boli cardiovasculare in Romania? Care ar putea sa fie implicarea guvernului sau altor entitati publice si private in aceasta directie?



Unul din lucrurile invatate in afara a fost si acela ca nu trebuie sa asteptam mereu ca schimbarea sa vina din afara noastra. Si ca cei care stiu cel mai bine de ce este nevoie si sint si cei mai motivati in schimbare sint exact cei care sufera de aceste boli. Asa ca pe modelul fundatiilor din strainatate asociate spitalelor ce se ocupa de acesti copii am impulsionat impreuna cu dr Vanini crearea unei asociatii similare in Romania care sa porneasca din experienta celor tratati de asemenea boli. Rolul ei s-a dovedit extrem de important in a coordona tratamentul in strainatate al copiilor bolnavi, in organizarea misiunilor medicale in tara, in a creste vizibilitatea acestei probleme la noi, in a oferi celor afectati de boala un punct de sprijin si de informare. Oameni inimosi ca Alex Popa, presedintele asociatiei pot face ceea ce institutii intregi nu sint capabile initial din reticenta sau inertie. Sigur, nu se poate lasa totul pe seama acestor asociatii pentru ca este nevoie de o logistica si un sprijin material si organizatoric pe care doar autoritatile centrale si spitalele puternice il pot asigura. Insa acum s-a dovedit urgenta acestei probleme si faptul ca este necesar ca un asemenea departament sa existe intr-un spital de pediatrie asa cum toate marile centre din lume au demonstrat-o. Spitalul Marie Curie din Bucuresti poate deveni avangarda acestei schimbari si speram ca Ministerul Sanatatii si alte organizatii publice si private sa inteleleaga circumstantele extrem de pozitive care s-au creat pentru ca acest centru sa se infiinteze si sa lucreze din plin. Asociatia va continua sa se ocupe de multiplele probleme zilnice pe care acesti copii si familiile lor le vor ridica. Sint extrem de multe de facut. Se asteapta doar semnalul concret din partea Ministerului pentru a putea porni la un drum greu dar extrem de necesar copiilor cu boli de inima. Sint deja colegi medici si asistente care doresc a se implica in acest proiect, sint multi din afara si din interiorul tarii care vor sa ajute. 


Cateva cuvinte despre conditia de medic din perspectiva unui roman expatriat. Spre ce inclina mai mult balanta deciziei de a alege o tara sau alta avind in minte oportunitatile de cariera, stilul de viata si mediul social si aspiratiile personale in contextul unei profesii umanitare?

Este o intrebare dificila si depinde foarte mult de ceea ce intelege fiecare din profesia ori mai bine zis arta de a practica medicina. Imi place sa cred ca fac parte dintre cei pentru care medicina nu a fost o alegere ci o vocatie. In alte cuvinte, specialitatea medicala m-a ales pe mine si nu invers. Nu m-am simtit niciodata expatriat pentru ca am locuit mereu in profesia mea. Aceasta mi-a oferit satisfactii indeajuns de mari incit sa fiu dispus la a nu simti ca pe un sacrificiu faptul ca am locuit in alte tari. Daca m-as gindi la aspectele personale uzuale, sigur ca viata intr-o tara asezata din Occident este mult mai usoara si mai reconfortanta. Insa amintirea copiilor bolnavi pe care ii vedeam in ultimii ani de facultate ca neavind o sansa la a cunoaste aceasta lume imi dadea un sentiment de insatisfactie pentru ca eu ma puteam bucura de prezent si viitor pe cind ei aveau doar (ne)sansa de a deveni trecut in curind. Este nevoie ca oameni cu viziune si determinare sa creeze schimbarea de substanta in acest domeniu. Insa nimeni nu va putea crea nimic durabil de unul singur. Dar stiu ca nu este satisfactie mai mare pentru un adevarat medic sau asistent medical decit sa practice acolo unde pacientii au mai mare nevoie de abilitatile sale. Din acest punct de vedere, copiii bolnavi din Romania au nevoie de oameni care sa-i trateze acolo unde se nasc.

Cu un transfer online sau un SMS trimis la 858 putem dona 2 Euro pentru a contribui cu totii la infiintarea sectiei de la Marie Curie unde va lucra Adrian. (Numar oferit gratuit de Cosmote, Orange si Vodafone) http://www.inimacopiilor.ro

 Inregistreaza-te si intra pe forumul Strada32 pentru a posta comentarii.