Ultimele negocieri cu FMI - TVA de 22%, peste 200.000 de concedieri la buget

Inapoi la forum
Liviana Mustafa

Liviana Mustafa

Situatia economica se agraveaza in fiecare zi in Romania. Masurile anuntate par a fi cele mai mai drastice din ultima vreme: cresterea TVA, disponibilizari masive in randul bugetarilor, restrangerea bugetului de pensii si a ajutoarelor sociale. Si cel mai grav, cu structurile si liderii politic actuali, lcururile nu pot decat sa se inrautateasca.

http://www.zf.ro/zf-24/declaratie-a-presedintelui-traian-basescu-la-ora-18-00-surse-gandul-ultimele-negocieri-cu-fmi-tva-de-22-concedieri-masive-in-sectorul-bugetar-6096040/

Ce urmeaza oare pentru Romania?

Sandu Crivineanu

Sandu Crivineanu

Da, da, buna intrebare Liviana: ce urmeaza oare pentru Romania?

Lenea, criza si populismul stangist:

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-7226481-lenea-criza-populismul-stangist.htm

Cand ii rogi frumos sa iasa de sub maslin si sa puna osul la munca, singura solutie reala de iesire din criza, bugetarii greci raspund cu pietre si sticle incendiare. Doua decenii de lenevie finantata de stat sau de la bugetul UE, trandavie hranita politic intensiv cu populisme si iluzii stangiste, au nascut est-europeanul asistat, lenes, cleptoman, dar extrem de harnic si guraliv cand e sa-si apere lenea si placerea banilor castigati usor. El, lenesul-descurcaret, este supravietuirea si transformarea sub capitalism a lui homo-sovieticus, stramosul indiferent si perfect inutil al noii specii de est-european somnolent in munca, dar sprinten la furat.

  • Tabloidul german Bild, l-a intampinat in data de 6 martie pe premierul grec, aflat in vizita la Berlin, cu o scrisoare deschisa. Printre randurile ei, se citea exasperarea nemtilor fata de indolenta grecilor: "Daca cititi aceasta scrisoare, inseamna ca sunteti intr-o tara diferita de a dvs. Sunteti in Germania. Aici, oamenii lucreaza pana la 67 de ani, si nu au al 14-lea salariu pentru functionarii publici. Aici, nimeni nu  trebuie sa plateasca 1000 de euro mita pentru a obtine un pat in spital. Benzinariile noastre au case de marcat, soferii de taxi taie chitanta iar fermierii nu pacalesc Uniunea Europeana pentru a obtine subventii de milioane cu plantatii de maslini care nu exista. Germania are si ea datorii mari, dar le putem duce. Asta pentru ca ne trezim devreme si muncim toata ziua. Dorim sa fim prietenii grecilor. Din acest motiv, dupa aderarea la euro, Germania a dat tarii voastre 50 mld de euro."
  • Daca am fi Bild, scrisoarea catre delegatia FMI, inca la Bucuresti, ar suna cam asa: "Daca cititi aceasta scrisoare, inseamna ca n-ati plecat inca din Romania. Ca sa iesim din criza, ati dat tarii noastre 20 miliarde de euro. Noi v-am pacalit cu statistici falsificate, cu surse la buget inexistente sau nerealiste, n-am redus cheltuielile publice si nici n-am concediat pe nimeni. Aici, cei 1.400.000 de bugetari muncesc cateva ore pe zi, patru zile din saptamana, vinerea e zi scurta iar lunea nici iarba nu creste. Aici, oamenii mor in spitale cu spaga cu tot, iar din cei 6 milioane de pensionari, cateva sute de mii au in jur de 40 de ani. Ceva case de marcat avem, chitante la fel, dar banii nu prea ajung in buget, iar cei care ajung sunt repede furati. Daca veti creste taxele sau cota unica, tot degeaba. Banii se vor scurge ca apa in nisip. Asta pentru ca multi dintre noi se trezesc  la pranz si muncesc cateva ore. Dorim sa fim prietenii FMI si UE, dar daca ne puneti la munca iese tambalau ca in Grecia".

... ;)

Liviana Mustafa

Liviana Mustafa

Observatii foarte bune, Sandu! Noile masuri aprobate, explicate mai pe larg in ZF, http://www.zf.ro/eveniment/cu-propriul-guvern-neputincios-sa-restructureze-bugetarii-si-sa-opreasca-risipa-cheltuielilor-publice-presedintele-taie-pensiile-si-ajutorul-de-somaj-6096820/, merg pe varianta "increderii" FMI in institutiile statului asa cum a numit-o presedintele si pastreaza TVA si cota unica la aceleasi valori, diminuand salariile din sistemul bugetar cu 25% si pensiile cu 14%.

Problemele pe care le-ai subliniat tu insa, sunt extrem de reale la noi si din pacate nu se iau masuri adevarate pentru a le rezolva. Aparatul bugetar este extrem de greoi cu un numar inutil de functionari publici iar varsta la care multi aleg sa se pensioneze -si pot plati ca sa obtina asta foarte usor - este halucinanta. Si mai grav este ca aceste masuri de scadere a salariilor lovesc in sistemul sanitar si educational, si asa subrede, inrautatind situatia la acest nivel. Ne intrebam de ce in Romania oamenii mor in spitale, de ce nu exista motivatie in scoli? Pentru ca tinerii doctori prefera sa lucreze in tari in care sunt apreciati si in care pot trai decent, in special astazi cand ofertele de munca care le sunt adresate sunt intr-o continua crestere. Iar profesorii si-au pierdut de mult entuziasmul si increderea, intre ei tineri sunt tot mai putini!

Sandu Crivineanu

Sandu Crivineanu

... "întreaga Românie, sta pe un butoi de pulbere gata să sară în aer!" ...

Ameninţă cu Revoluţia! (oare? ... ;) ... măsurile de protest „extreme, fără precedent”:

http://www.aradon.ro/stiri/arad/articol/ameninta-cu-revolutia/cn/news-20100507-04475081

ARAD - Fără a se mai gândi la vreo soluţie de împăcare, sindicatele pregătesc proteste cum nu s-au mai văzut. 

Bomba a fost lansată, iar explozia se va face simţită, cel mai probabil în următoarea săptămână. Este vorba despre decizia preşedintelui de „a tăia în carne vie” printre bugetari şi de a reduce cheltuielile prin orice mijloace.

Societatea civilă, sindicatele, dar şi politicienii arădeni şi-au exprimat deja părerile privind aceste măsuri fără precedent, iar potrivit declaraţiilor liderului SED LEX Arad, Tudor Gabor, luni se vor face publice măsurile de protest „extreme, fără precedent”. Tot pentru protest se pregătesc şi sindicaliştii din Cartel Alfa - reprezentaţi la Arad de Ilie Don, care sunt convinşi că atât timp cât nu există o strategie şi nu se comunică direcţia în care se îndreaptă ţară „nu avem altă soluţie decât să ne apărăm împotriva guvernanţilor”. Mai mult, Crin Antonescu aflat la Arad a făcut apel către societate pentru a riposta, iar imediat după rostirea discursului prezidenţial, Adela Cristea - din partea societăţii civile arădene, a catalogat atitudinea lui Traian Băsescu prin fraza: „Tupeul şi cinismul lui Băsescu mi s-au părut fără margini”.

Impactul măsurilor anticriză asupra arădenilor nu este deloc unul de neglijat, ca dovadă că în doar câteva ore sute de păreri au fost afişate la materialul „România, la reducere” de pe portalul de ştiri al judeţului - www.aradon.ro. În atare condiţii Aradul, dar şi întreaga Românie, stau pe un butoi de pulbere gata să sară în aer!

 

Sandu Crivineanu

Sandu Crivineanu

AFP: Imprumutul de la FMI a salvat Romania, dar nu a vindecat economia tarii (imi place cum le zice fostul ministru roman de Finante Daniel Daianu)

http://www.hotnews.ro/stiri-international-7239942-afp-imprumutul-fmi-salvat-romania-dar-nu-vindecat-economia-tarii.htm

In primavara lui 2009, mult inaintea Greciei, Romania obtinea un ajutor crucial de la Fondul Monetar International si de la Uniunea Europeana, pentru a depasi criza economica. Un an mai tarziu, analistii estimeaza ca aceasta tara a evitat ce a fost mai rau, dar nu a profitat pentru a-si reforma economia, scrie AFP, intr-o analiza detaliata asupra situatiei

...

de asemenea interesant:

 Basescu declanseaza bomba intretinerii: facturile la caldura si apa calda se pot tripla; Proprietarii cu centrale termice individuale, obligati sa se reconecteze la RADET;

http://www.domnuleprimar.ro/BUCURESTI-Basescu-declanseaza-bomba-intretinerii-facturile-caldura-apa-calda-pot-tripla-Proprietarii-centrale-termice-individuale-obligati-reconecteze-RADET-Chiriile-birourilor-din-zonele-secundare-co-dpe-s-1-a8338.htm

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a anuntat eliminarea subventiilor la apa calda si caldura pentru locuitorii Capitalei. Daca vor fi eliminate atat subventiile guvernamentale, cat si cele locale, facturile in Capitala s-ar tripla. In Bucureşti pretul unei gigacalorii este de 286 de lei. Din acest tarif, pe hartie, Guvernul suporta 75,57 de lei, Primaria Capitalei 91,43 de lei iar populatia racordata la sistemul centralizat de termoficare plateste 119 lei.Potrivit presedintelui Ligii Asociatiilor de Proprietari Habitat, Mihai Mereuta "retragerea subventiei date de Guvern va insemna o crestere a facturilor de 80 la suta. Daca si Primaria Capitalei va renunta sa mai subventioneze apa calda si caldura populatiei, atunci facturile vor creste cu 200 la suta, adica se vor tripla. Cine platea un milion va plati trei milioane, cine avea 7 milioane la intretinere pentru apa calda si caldura va plati 21 de milioane de lei vechi". Mai multe in Gandul Primaria municipiului Bucuresti discuta un proiect de aprobare a unui studiu privind strategia energetica a Capitalei, care prevede, printre altele, ca locuintele deconectate de la incalzirea centrala vor fi reconectate obligatoriu in maximum cinci ani la sistemul centralizat, aflat in faliment.Proprietarii de centrale termice individuale vor avea ca unica alternativa sa isi asigure, in acelasi interval, o sursa de caldura care sa provina din surse regenerabile, scrie Business Magazin

 

Sandu Crivineanu

Sandu Crivineanu

Tare mi-a mai placut interviul TV din seara aceasta cu Dinu Patriciu:

"In bancile din Elvetia sunt 18 mld. de euro proveniti din Romania"

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7241870-dinu-patriciu-propune-amnistia-fiscala-una-dintre-solutiile-pentru-iesirea-din-criza-bancile-din-elvetia-sunt-18-mld-euro-proveniti-din-romania.htm

Amnistia fiscala este una dintre solutiile care ar contribui la iesirea tarii din criza, a declarat sambata, la Realitatea TV, omul de afaceri Dinu Patriciu, care a afirmat ca in bancile elvetiene exista depozite de 18 miliarde de euro proveniti din Romania, citand "statistici ale unor bancheri"."Doar in Elvetia e vorba de 18 miliarde de euro veniti din Romania, potrivit statisticilor unor bancheri. Stau degeaba acolo pentru ca noi ii fugarim pe corupti, in ghilimele, de fapt pe toti oamenii de afaceri din Romania", a argumentat el.El a explicat ca in Romania exista trei milioane de oameni care au dosare penale, dintre care doua milioane au la baza acuzatii economice. "Peste acest trecut trebuie sa punem nisip, sa uitam. Vreau sa propun o amnistie fiscala cu plata catre stat a unui impozit fix - 3,5 sau 7%" din avere, a precizat cel mai bogat om de afaceri din Romania.Masurile anuntate de Basescu - pompieristiceIn opinia sa, masurile de redresare bugetara anuntate recent de presedintele Basescu "sunt pompieristice" si nu vor duce la nimic bun, nereprezentand altceva decat "a scoate apa cu

  E o vraiste in intreaga Europa azi care din politica trece incet incet si in economie. Traim un conflict intre doua mentalitati, cea protestanta, etica capitalista din nord, si mentalitatea mediteraneana, care a mai muzicala     Dinu Patriciu

galetusa din vaporul care se scufunda"."Cine s-a gandit ca aceasta taiere egalitarista are un efect anti-inflationist greseste oricum, pentru ca oricum presiunea inflationista vine din afara", a comentat el.In opinia sa, exista resurse in buget pentru reducerea cheltuielilor bugetare cu 6,5%, pana la 8 miliarde de euro, prin reduceri de persoanal, taierea completa a tuturor investitiilor de capital inutile, in special cele cu sediul institutiilor de stat, care ar trebuie vandute catre sectorul privat, urmand ca statul sa le inchirieze ulterior.Solutiile lui Dinu Patriciu pentru iesirea din criza:

  • Cota unica de 10%, TVA de 15, eliminarea "puzderiei de taxe" care exista in prezent
  • Vanzarea rapida a ceea ce a mai ramas la stat, incepand cu "caramizile din zidurile institutiilor administrative"
  • Privatizarea depozitelor subterane de gaze, concesionarea zacamintelor de gaze
  • Lucrari publice finantate privat, concesionate pe termen lung catre intreprinderi serioase, pe baza de licitatii internationale
  • Investitii in invatamant si in sanatate, unde salariile nu pot fi reduse "in niciun caz"
  • Dezvoltarea pensiilor private de pensii

Ce le-ar spune Patriciu celor de la FMI: Uitati de banii acestia o buna perioada de timp, nu avem cum sa-i dam inapoiIn opinia sa, Guvernul Boc ar trebuie sa intarzie cat mai mult cu putinta rambursarea banilor imprumutati de la Fondul Monetar International. "Le-as spune din aceasta clipa: 'Uitati de banii acestia o buna perioada de timp de acum inainte, pentru ca noi nu avem cum sa-i dam inapoi", a declarat el, la Realitatea TV.El a afirmat ca unul dintre riscuri ar fi coborarea pentru o perioada a ratingului de tara, dar ar fi un lucru pozitiv pentru economia Romaniei, intrucat "oricum inflatia globala vine".In opinia sa, Greciei i-ar fi mai favorabil, in acest moment, un faliment, pentru ca, in acest fel, costurile nu ar fi suportate de populatie, ci de bancile care s-au imbogatit in urma acestei crize."S-ar putea sa ajungem si la falimentul Romaniei si probabil ca atunci va plange foarte tare FMI", a continuat el, adaugand insa ca "falimentul e un mod de insanatosire".Argumentele sale? "Romania e in situatia Greciei deoarece cauzele crizei sunt aceleasi: un aparat birocratic supradimensionat si coruptie generalizata.El crede ca, daca euro a rezistat la socul grecesc, moneda unica nu va mai rezista daca si o tara mediteraneana va intra intr-o evolutie similara cu Grecia. In acest caz, cel mai probabil, crede Patriciu, euro probabil va dispare sau va deveni moneda catorva tari din nordul Europei.Politica romaneasca: PNL nu stie sa fie liberal, PDL semnalizeaza dreapta si face stangaDinu Patriciu spune ca nu ar accepta un post de premier in Romania, deoarece nu ar putea degaja o majoritate care sa creada in principiile sale: "Eu sunt un radical, un libertarian".Despre PNL, Dinu Patriciu spune ca "nu stie sa fie cu adevarat liberal si a fi liberal astazi inseamna sa fi radical". In PNL, marturiseste el, "prietenii aveam, dar influenta nu"."PDL semnalizeaza dreapta si se duce la stanga. Se duce mult mai repede la stanga decat PSD", a comentat omul de afaceri, avertizand ca aceasta "chestie cu partid popular poate insemna foarte multe lucruri - de la comunism si pana la politici de dreapta"."E o vraiste in intreaga Europa azi care din politica trece incet incet si in economie. Traim un conflict intre doua mentalitati, cea protestanta, etica capitalista din nord, si mentalitatea mediteraneana, care a mai muzicala", a mai spus el.

Mirela Ciucur

Mirela Ciucur

Sandu, merci pentru comentariile pertinente, ce pacat ca, asa cum mentiona Dinu Patriciu guvernantii nostri sunt “analfabeti economici”. Dupa parerea mea acestia au – zero – viziune in ce priveste elaborarea unor masuri de reforma economica. Nu exista la ora actuala nici un stimulent fiscal pentru investitii in zona activa a economiei, cea a intreprinderilor mici si mijlocii. Ori daca nu se actioneaza in directia cresterii bazei de impozitare si nu a cotei de impozit, cu siguranta aceasta situatie va avea repercursiuni in scurt timp, asupra acelorasi categorii afectate in prezent, sustinute din fonduri bugetare – sistemul sanitar si de invatamant.

Evident, nu este responsabilitatea FMI de a propune cai de redresare economica. Aceasta tine de atributiile guvernului care a dovedit ca nu dispune de autoritatea reala de negociere cu institutii financiare internationale si elaborare a unor strategii de finantare solide pe termen lung – pentru ca de fapt, acesta e rolul acestor institutii – si nici capabilitatile necesare de a emite si gestiona independent, parghiile care regleaza dinamica pietei interne si asigura o crestere economica naturala.

Sandu Crivineanu

Sandu Crivineanu

Bine zis Mirela,

exact asa cum afirma Patriciu despre eforturile actuale: "a scoate apa cu galetusa din vaporul care se scufunda" ... ;)

Daca inca o tara mediteraneana (Italia / Spania / Portugalia) sau poate chiar Irlanda intra in incapacitate de plata, atunci chiar ca s-a zis cu Euro,

dolarul se duce si el ... tocmai de aceea, de citiva ani, tot mai accelerat "smart money" isi muta investitiile deja in aur, argint, platina, diamante, etc. ca sa patreze valoarea ... ;)

Sandu Crivineanu

Sandu Crivineanu

Ce cred Vântu, Patriciu şi Niculae despre tăierile anunţate de Băsescu:

http://ziarero.realitatea.net/1273469622-Ce_cred_Vantu_Patriciu_si_Niculae_despre_taierile_anuntate_de_Basescu

Trei dintre cei mai bogaţi români apreciază în mod diferit ajustările salariale anunţate de preşedintele Traian Băsescu. Sorin Ovidiu Vântu o vede inutilă fără un program masiv de investiţii de stat. Alt mare angajator, Dinu Patriciu, spune că patru din cinci funcţionari trebuie să plece acasă. Şi magnatul agriculturii, Ioan Niculae, sfătuieşte statul să umble la administraţia publică şi să-i lase în pace pe medici şi profesori. Ajustarea salariilor, pensiilor şi ajutoarelor de şomaj este doar un prim pas de ieşire din criză. Măsura trebuie însă dublată de un program investiţional de stat care să genereze locuri de muncă. Altfel, scăderea previzibilă a consumului va aduce bugetul de stat în aceeaşi situaţie ca cea din prezent în maxim opt luni, spune omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.Potrivit acestuia într-o asemenea situaţie vor urma noi tăieri de salarii, disponibilizări dar şi măriri de taxe. “În realitate guvernanţii trebuie să pregătească proiecte solide şi bancabile de investiţii cu care să meargă la finanţatorii privaţi internaţionali. Uitaţi o idee : 120.000 de case de stat complet mobilate care să fie date populaţiei la o chirie modică. O casă antrenează pe orizontală aproape toată industria , mai ceva ca o autostradă. Însă Prima Casă este o prostie, cu garanţiile alea de stat, locuinţe de stat cu chirie ar fi cea mai bună variantă”, precizează Vântu. Omul de afaceri mai spune că statul trebuie să redevină prinicipalul investitor din economie şi să sprijine micilor ateliere de producţie care ar putea deveni “coloana vertebrală” a economiei.Din calculele lui Vântu impactul ajustărilor bugetare asupra consumului va fi de circa şase miliarde de euro. “Aceasta va pune presiune pe mediul privat care va face mai puţini bani şi va opera noi concedieri şi, astfel, se vor colecta mai puţini bani la buget exact ca într-un cerc vicios. Fără investiţii dirijate de sta nu ieşim din criză”, conchide omul de afaceri.Patriciu: patru din cinci funcţionari pot să plece"Reducerea cu 25% a salariilor din sistemul bugetar şi a pensiilor cu 15% nu foloseşte la nimic. Mai mult, este un chin inutil la care sunt supuşi oamenii. În acest mod, se restrâng cheltuielile artificiale, dar chinuim şapte milioane debeaba", a declarat, sâmbătă, la Realitatea TV, omul de afaceri Dinu Patriciu.În opinia afaceristului român, cea mai bună soluţie pentru ieşirea din situaţia în care ne aflăm este concedierea bugetarilor inutili."Important este ca programul de reformă să fie coerent şi să constea în reducerea cheltuielilor bugetare şi scoaterea din sistem a tuturor funcţionarilor inutili. Sunt aproximativ 700.000 de astfel de oameni, care se ocupă de hârtii, într-un sistem suprabirocratizat. Dacă am scoate 600.000 de oameni inutili din sistem, nu am mai avea cheltuieli în plus, dar statul nostru suferă de o mentalitate comunistă. Avem 600.00o de oameni care se ocupă numai de plimbarea hârtiilor, deci 4 din 5 pot să plece", sfătuieşte afaceristul Dinu Patriciu.Ioan Niculae: În administraţie nu au voie să rămână mai mult de 250.000 de bugetariPentru industriaşul Ioan Niculae măsura luată de Guvern este una foarte bună dar ar trebui dublată şi de disponibilizări masive printre angajaţii din administraţie publică. “Ce s-a întâmplat până acum a fost o mare nedreptate făcută sectorului privat. Ajunseseră salariile de la stat de două ori mai mari ca în privat şi ne aflam în situaţia în care un angajat în privat să ţină în spate trei bugetari neproductivi”, se plânge Niculae. Potrivit acestuia ajustarea salariilor pentru bugetari trebuie urmată şi de disponibilizări masive printre aceştia. “Nu dai afară medici ori profesori. Dar în administraţie publică nu au voie să rămână mai mult de 250.000 de bugetari din 750.000 câţi sunt acum”, afirmă omul de afaceri.

 

 

 

 

Sandu Crivineanu

Sandu Crivineanu

Acesta e începutul sfârşitului:

http://ziarero.realitatea.net/articol.php?id=1273470721

Ceea ce se întâmplă acum în România nu este nici reformă, nu este nici luptă cu criza. Sunt doar măsuri luate cu disperarea înecatului, menite să mai dea statului o gură de aer, înainte de a se duce iarăşi la fundul apei. Ce se va întâmpla, de fapt? Scăderea drastică a pensiilor şi a salariilor din sectorul public va lăsa statului ceva bani, din care vor fi îndestulaţi cu precădere clienţii afacerilor cu guvernul. Suntem nişte naivi dacă ne imaginăm că aceştia vor arde de nerăbdare să-şi investească banii primiţi de la pensionari şi bugetari în economia românească, pentru a crea locuri de muncă! Cei obişnuiţi doar să sugă din greu de la bugetul statului îşi vor reînnoi colecţiile de Ferrari şi "vuitoane", îşi vor renova după ultimul răcnet vilele de pe Coasta de Azur - aşa cum au făcut şi până acum.În partea cealaltă, consumul se va reduce drastic. Vor suferi cuptorul de pâine, micul magazin din colţ, benzinarul, măcelarul, lăptarul, precupeţul, micul cârciumar la tejgheaua căruia omul simplu îşi mai ostoia necazurile. O întreagă lume, poate mică, poate sordidă, dar reală, îşi va da obştescul sfârşit după ce impozitul forfetar a năucit-o. Prăbuşirea consumului va reduce încasările la buget, iar finanţele statului vor intra, inevitabil, pe o spirală negativă, imposibil de oprit. Măsurile enunţate joi nu sunt începutul ieşirii din criză. Sunt începutul sfârşitului.

 

 

 

Sandu Crivineanu

Sandu Crivineanu

Cristian Tudor POPESCU: Programul "Mită pentru naţiune"

http://www.infonews.ro/stire/517624-cristian-tudor-popescu-programul-mita-natiune.html

Februarie 1990. Liderii emanaţi Ion Iliescu şi Petre Roman hotărăsc să fie daţi populaţiei banii luaţi de la ea de Ceauşescu sub formă de "părţi sociale" la întreprinderile unde lucra fiecare şi "contribuţie la fondul pentru spaţii verzi". În loc să folosească aceşti bani investind în beneficiul public, d-nii Iliescu şi Roman au făcut prima injecţie inflaţionistă României inaugurând programul Mită pentru naţiune, singurul program de guvernare care a funcţionat perfect în România vreme de 20 de ani. 3 luni mai târziu, dl. Iliescu era ales preşedinte cu un scor zdrobitor, iar dl. Roman era consfinţit premier.

Mai 2010. Preşedintele Traian Băsescu îşi donează salariul "în semn de solidaritate". Îşi permite să facă asta: în 1989, când românii de rând erau chinuiţi de foame şi frig şi arestaţi dacă erau găsiţi cu un dolar în buzunar, dl. Băsescu, "băiat deştept", trimisul Securităţii la Anvers, poseda cel puţin 60.000 de dolari. Datoria externă a României, plătită cu viaţa de "proşti", se transformase într-o avere naţională de 3 miliarde de dolari. De atunci, averea României n-a făcut decât să scadă, ajungând acum o gaură de zece ori mai mare decât cea făcută de Ceauşescu, în vreme ce averile d-lui Băsescu şi "băieţilor deştepţi" vopsiţi în toate culorile au crescut ca drojdia. Prin urmare, dl. Băsescu poate să şpăguiască poporul cu salariul său. (Casa din str. Mihăileanu, pe care zicea că o dă înapoi, i s-a părut cam mult.) În ce scop? Acelaşi ca al predecesorului său Ion Iliescu: să voteze lumea PDL: "Dacă veţi scoate România din criză, veţi culege beneficiile în 2012. Dacă nu, vă veţi compromite politic pentru totdeauna." Deci, asta e problema, că va pierde alegerile partidul lui marionetă, nu că un rateu cât se poate de previzibil al Guvernului Boc va duce la suferinţe teribile pentru cetăţenii români. Programul Mită pentru naţiune a adus România în pragul incapacităţii de plată în primăvara lui 1999. Unde altundeva să ajungem când niciunul dintre guvernele României libere nu a întreprins nimic eficient în materie de restructurare reală, dureroasă, nepopulară? Falimentul de ţară de atunci a fost amânat prin prestaţia d-lui Mugur Isărescu şi apoi de deschiderea pieţei muncii din Europa pentru căpşunarii români. În 2004, dl. Adrian Năstase a pierdut alegerile deoarece a reuşit să comunice românilor sentimentul acut că e atât de hulpav încât nu le dă şi lor ceva din ce-a furat. Mita pentru naţiune a mers unsă sub Tăriceanu powered by PSD, iar când premierul liberal n-a vrut să dea fantasmagoricul 50% la salarii pentru profesori, a băgat mâna în buzunarul gol al statului dl. Băsescu pentru ca, citez, "să nu fie dezavantajat electoral PDL."Asta a fost istoria noastră politică în 20 de ani de libertate: politicienii au dat mită din banul public şi prea mulţi români au luat-o. Ce DNA să ancheteze mita asta?Acum, s-a ajuns la fundul sacului. E criză. Mita pentru naţiune s-a redus la şperţ, căci asta e salariul donat de dl. Băsescu şi alţi "solidari" în raport cu averile lor personale. De banii ăştia, dl. preşedinte crede că poate să-şi etaleze şi tot cinismul şi dispreţul textil faţă de populime: Ceauşescu recomanda călduros o haină mai groasă românilor învineţiţi de frig prin case, dl. Băsescu identifică în pamperşii pentru copii elementul destabilizator al bugetului României. Aş zice să ia în consideraţie şi pamperşii pentru bătrânii pensionari paralizaţi la pat, că risipa e mare.Se simte în aer acelaşi sentiment de nedreptate sălbatică şi batjocoritoare din ultimii ani '80. Aud rostindu-se prin politică şi presă cuvântul Revoluţie. E singurul care mă mai poate face să râd. Acum nu mai există un program cu acest nume pentru ţările Europei de Est, iar Revoluţie de capul lor românii n-au făcut niciodată. Dl. Băsescu avertizează că dacă România ajunge în mare dificultate financiară ar putea fi nevoită să cedeze foarte mult din suveranitate. Subsemnatul cred că, dimpotrivă, asta e ultima speranţă.P.S. Austeritate la Cotroceni: săptămâna trecută, dl. Băsescu îşi începea discursul rânjind cu şase steaguri tricolore în spate. Aseară rânjea doar cu patru.

 

Da share pe facebook Trimite pe twitter